Cineva mi-a spus ca viata trebuie traita din plin, profitand astfel de tooate ocaziile iesite in cale. Am inceput si eu sa traiesc viata din plin, fara sa imi dau seama insa, ca riscurile sunt destul de mari.
Acum vreo 17 ani, viata mi se parea taaare roz. Primeam cadouri in fiecare zi, in fiecare clipa era cineva langa mine sa-mi aline suferintele, dar am descoperit ca, odata ce cresc, acei "cineva" se indeparteaza de mine incet incet.Stiu ca viata nu se rezuma doooar la cadouri. Acum, viata inseamna culori, bucurii, zambete, lacrimi, iubire, ura.
Acum 17 ani.....! :) Primul tipat, primul zambet, prima lacrima, prima zi.Am ajund in lumea asta complicata s'o descurc, incurcandu'ma si mai tare in ea. Atunci am aflat ca la pachet cu lumea si cu viata asta, mai vin si niste specimene, numite oameni.
De pe la 6, 7 ani am inceput sa inteleg defapt cine sunt si ce vreau! Oare ce vreau?????Am descoperit atunci ca acele "specimene" aveau sa imi devina colegi, amici, cei mai buni prieteni, sau dusmani.
17 ani! o viata de copil, o viata de adolescent in care ma chinui sa aflu cine sunt, si ce vreau.
Nu stiu cand o sa mor! Poate peste o zi, peste o saptamana, o luna, sau peste ani. Stiu ca pana voi muri, trebuie sa aflu ce este sufletul, si ce este in sufletul meu.
Ce este sufletul? Sufletul este cea mai mare parte din corpul uman. Sufletul este insusi omul.
Stiu, sunt aici ca sa nu fiu acolo. Sunt aici pentru ca aici m-a lasat Dumnezeu, si probabil pentru ca aici gasesc oamenii de care am nevoie.
Timp de 17 ani am cunoscut o gramada de persoane, care mi-au devenit prieteni.Stiu ca prieteni adevarati nu au existat, nu exista si nici nu vor exista, si din cauza asta am suferit, sufar, si voi suferi muuuuult!Pentru ca asa am fost eu invatata, sa tratez prietenii ca pe cea mai de pret comoara a sufletului.Acest lucru m-a facut sa sufar, dandu-mi seama ca uneori sunt prea buna.